VIDEO | „Tu esti milițian, eu sunt bandit de meserie”. Interlop periculos condamnat la închisoare a fost prins în Italia

Publicat: 18/08/2022, 20:14

Interlopul Lupu Merișor, care face dintr-o grupare infracțională din Roman, cunoscută drept ”clanul Merișor”, a fost prins pe 16 august în Italia și urmează să fie adus în România pentru a-și ispăși pedeapsa. Pe numele bărbatului erau emise două mandate europene de arestare.

Potrivit IPJ Neamț, bărbatul de 49 de ani a fost condamnat de Judecătoria Târgu-Neamț la un an și 20 de zile de închisoare pentru ultraj judiciar și încălcarea solemnității ședinței.

De asemenea, Tribunalul Neamț a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și șantaj.

Bărbatul a fost prins în Italia pe baza investigațiilor proprii și a schimbului de date și informații realizat cu autoritățile italiene, urmând a fi demarate procedurile legale de aducere în țară a inculpatului.

„La data de 10 august a.c., polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Neamț au desfășurat activități specifice, pentru punerea în executare a două mandate europene de arestare, emise pe numele unui bărbat, de 49 de ani, din Roman. Acesta a fost condamnat de Judecătoria Târgu-Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de un an și 20 de zile, pentru comiterea infracțiunilor de ultraj judiciar și încălcarea solemnității ședinței. Totodată, Tribunalul Neamț a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă, într-un dosar în care se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și șantaj”, se arată în informarea IGPR.

Pe baza investigațiilor Poliției și „schimbului de date și informații realizat cu autoritățile italiene, la data de 16 august a.c., bărbatul a fost prins în Italia, urmând a fi îndeplinite procedurile legale de aducere în țară”, mai arată sursa citată.

„Tu ești milițian, eu sunt bandit de meserie”

În timp ce era fugit din ţară, Lupu Merişor a transmis de mai multe ori mesaje jignitoare şi de ameninţare poliţiştilor nemţeni. ”Tu eşti miliţian, eu sunt bandit de meserie. Cum să pui tu mâna… pui mâna pe mine dacă vreu eu… nervos aicea cu zdrenţele astea”, le transmitea poliţiştilor nemţeni.

Mesajele erau filmate şi postate de internet. După aceste filmări, s-a deschis un dosar penal şi pentru ultraj.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Crimă de Sfinții Constantin și Elena! Și-a găsit părinții morți în casă 😲
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
„S-a dezlănțuit iadul”. Pasagerii avionului care n-a mai ajuns la Singapore descriu coșmarul trăit. Imagini...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
DIETA-MINUNE a Nicoletei Luciu | Așa a slăbit rapid 35 de kilograme. Arată de milioane...
18 judeţe, sub avertizare de ploi, grindină şi vijelii. Vreme severă până joi dimineaţă
Breaking news despre Florin Piersic!
Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină până joi dimineață. Sunt vizate 20 de județe
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Împăratul CRUD care a ordonat ca SOȚIA să-i fie FIARTĂ de vie!
Noua regulă pentru TELEVIZIUNILE din România. Tocmai s-a dat INTRZIS de la CNA
Reguli noi la bloc. Semnătura care devine obligatorie
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Elena Gheorghe revine pe scenă alături de trupa Mandinga după două decenii: ”Am visat la...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
(P) Arsenalul de iarnă al femeii – ghid pentru geci de damă
×